ABOUT
Preşedinte ASEP (Asociaţia pentru Sprijin Emoţional şi Psihoterapie)
În experienţa profesională desfăşurată în calitate de psiholog în ultimii 12 ani, Adela a lucrat atât cu copii neurotipici, cât şi cu copii neuroatipici. Unii dintre ei au acceptat-o imediat în lumea lor, dornici de joacă şi interacţiune, alţii au fost mai reticenţi în faţa noului adult din faţa lor. Indiferent de situaţie, cu multă răbdare, tact şi multă dăruire, ea a reuşit de fiecare dată să păşească în lumea copilului, pentru ca în final să obţină împreună rezultatele dorite. Uneori durează mai mult, însă, la final, e tot ce contează. Se spune că nu e importantă călătoria, ci destinaţia. În cazul Adelei, e foarte importantă şi călătoria, pentru că factorul uman contează cel mai mult.
Astfel, inspirată de copiii cu care lucrează zilnic, mereu puşi pe șotii şi întotdeauna dornici de joacă, a decis să creeze o serie de jetoane educative, cu ajutorul cărora să vină în întâmpinarea copiii pentru evolua într-un mod sigur şi echilibrat. Dar, mai multe informaţii despre inovaţia ei în educaţie, va vorbi la următoarea întâlnire TEDxInovatorilorStreet, în data de 16 septembrie 2021.